Știri Sighet247.ro: MARAMUREȘ - Acţiuni pentru combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale

În perioada 15 – 19 octombrie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au executat mai multe acţiuni de verificare a unor agenţi economici pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite săvârşite în domeniul contrabandei şi evaziunii fiscale.

Parte din acţiuni au fost desfăşurate în colaborare cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş.

MARAMUREȘ - Acţiuni pentru combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale

În cadrul acţiunilor organizate au fost verificate 46 de societăţi comerciale şi 18 persoane fizice care desfăşoară activităţi de comerţ şi au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 24.000 de lei. Este vorba despre sancţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acte de comerţ ilicit, dar şi despre abateri la regimul drepturilor de autor şi în domeniul relaţiilor de muncă. Poliţiştii au confiscat 1266 kg de cereale şi legume-fructe în valoare de 2300 de lei precum şi suma de 730 de lei provenită din activităţi comerciale ilicite.

Totodată, faţă de un agent economic s-a dispus efectuarea de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, poliţiştii stabilind că s-a omis evidenţierea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate, prin întocmirea unei contabilităţi duble, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat fiind de peste 159.000 lei.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală faptă prevăzută de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

FOTO - Bătaie în cartierul Tudor Vladimirescu în miez de noapte. S-a lăsat cu răniți, spital și poliție
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 28 iulie
VITAL - Furnizarea apei potabile va fi sistată timp de câteva ore în cartierul Unirii din Sighet
Covasna - Măsuri drastice împotriva cerșetoriei; autoritățile propun decăderea din drepturi a părinților care trimit copiii la cerșit
OFICIAL – Alimentele vândute în România sunt mai de prostă calitate decât în alte țări UE. Ce au arătat ANALIZELE comparative
Roaming-ul gratuit va scumpi abonamentele și cartelele
Premierul Tudose va explica „tâmpenia contribuțiilor” la Pensii și Sănătate
Se amână intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice
Justin Bieber, implicat într-un accident rutier
STUDIU - Jumătate din atomii din corpul uman au fost aduși in galaxia noastră de vânturile intergalactice
OCOLUL SILVIC TÂRGU LĂPUȘ - Șase angajați, arestați preventiv
FOTBAL JUDEŢEAN - Calendarul AJFMM
Chinezii devin oficial patronii Rompetrol
Angelina Jolie rupe tăcerea în legătură cu divorțul de Brad Pitt
VIDEO - Accident într-un parc de atracții din Ohio: Un mort și șapte răniți
Marius Cezar Pantea, revocat din funcția de director general al Loteriei Române
Banca Românească a fost preluată de grupul financiar maghiar OTP
SATU MARE: „Nu parcați, pericol de pană” - Autorul indicatorului buclucaș a fost amendat
PROGRAM NORMAL - Serviciul Pașapoarte Maramureș lucrează în 14 august
O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Ce mesaj trimit hoții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 27 iulie
JAF LĂSAT CU CRIMĂ - Cinci români arestați pentru uciderea unui italian în vârstă de 72 de ani
HG - Absolvenții cu 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi sume de bani substanțiale
Un vaccin împotriva diabetului de tip 1 ar putea fi testat pe oameni începând de anul viitor
Furnizare apei potabile, sistată temporar pe două străzi din Sighetu Marmației din cauza unei avarii
O tânără s-a aruncat aseară de pe un pod în râul Vișeu cu scopul de a se sinucide
MARAMUREȘ - Șapte persoane reținute după ce Poliția a descins la persoane bănuite de comiterea de INFRACŢIUNI SILVICE, EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI
ALERTĂ CU BOMBĂ PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CLUJ – Un bărbat a fost reținut de către polițiști
Cauza accidentului din Ungaria, în care trei romani au murit iar șase au fost răniți, ar fi că șoferul microbuzului a adormit la volan. O persoană decedată este din Sighet
Peste două milioane de euro pentru reabilitarea școlilor din Sighetu Marmației
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 26 iulie
DE VARĂ - Salata cu „de toate”
Leul s-a apreciat ușro față de euro și dolar
Șase tineri au fost admiși în programul de internship al Instituției Prefectului
BAIA MARE: CARAVANA FILMELOR NEXT – 3 seri de picnic și cinema sub clar e lună