Grăsimile şi alcoolul, interzise

Conducerea instituţiei arată însă că numărul de solicitări înregistrate în această perioadă se menţine în limitele normale şi nu se constată o creştere. În plus, populaţia începe tot mai mult să ţină cont de sfaturile specialiştilor şi evită ieşirile la orele de vârf.

„Acum, în medie, am avut cam 150 de solicitări pe zi. Dar nu au fost aşa de mulţi pacienţi ca anii trecuţi. Faptul că lumea este informată contează mult. Am observat, de exemplu, că persoanele în vârstă ies cu pălării, cu îmbrăcăminte deschisă, au o sticlă cu apă la ele şi evită ieşirile la orele de vârf. Ţin cont de recomandările făcute prin canalele media, se protejează şi se hidratează corespunzător. De asemenea, pe timpul zilei, când este foarte cald, nici pe terase nu prea mai vezi lume, nici tineri sau adulţi. Se iese, într-adevăr, seara. Atunci sunt pline terasele”, a precizat Ioana Cătană.

Reamintim că ieşirile trebuie evitate în intervalul orar 12.00-16.00, iar medicii recomandă evitarea alimentelor cu un conţinut ridicat de grăsimi, precum şi consumul excesiv de alcool şi cafea. „În această perioadă, am avut patru-cinci cazuri de persoane căzute pe stradă, din cauza căldurii, iar aici vorbim de cazuri sociale sau de alcoolici cronic. În rest, am mai avut cazuri de lipotimii la pacienţi la domiciliu, cu antecedente patologice, respectiv cu boli cardiace, cu AVC-uri, dar care au fost sincope.

Nu au fost cazuri grave, de pierdere a stării de cunoştinţă. Au fost, într-adevăr, solicitări şi pentru copii. Din acest punct de vedere mamele au grijă de micuţi, dar au fost cazuri de febră şi tuse la copii, nimic grav. Acum au mai apărut şi sindroamele alergice specifice anotimpului, în special în mediul rural. Aici vorbim de alergii la înţepăturile de insecte. Este cazul persoanelor care ies să lucreze la câmp”, a declarat Ioana Cătană, directorul medical al SAJ Maramureş.

Citește și

loading...