Între orele 07.00 – 21.00, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru identificarea şi sancţionarea pietonilor care nu respectă prevederile legale privind traversarea drumului public. Ei au constatat 53 de abateri de la regimul circulaţiei, dintre care 18 la tematica acţiunii.

Contravenţiile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 8872 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi un permis unui şofer care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.

Dosare penale în Maramureş pentru infracţiuni rutiere

La Cărbunar şi Săliştea de Sus, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru infracţiuni constatate la regimul circulaţiei rutiere. Pe DC 182 C din satul Cărbunar, comuna Dumbrăviţa, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Pe DJ 186, în oraşul Săliştea de Sus, poliţiştii au surprins în trafic un tânăr de 23 de ani care conducea un autoturism fără să deţină permis. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și