Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat  acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
 
La activitățile desfășurate ieri, 18 octombrie a.c., au participat 101 de polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.
 
În cadrul celor 13 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 179 de societăți  comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 654 de persoane şi au fost verificate 31 mijloace de transport, din care 23 mijloace de transport public în comun şi încă şapte operatori autorizaţi/transportatori de persoane.
 
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 105 de sancțiuni contravenționale, astfel:

- 86 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală; 
- o sancţiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea;
- 11 sancţiuni pentru fapte de natură economică în context COVID – 19;
- şapte sancţiuni pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
 
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 58.000 de lei.
 
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. 
 
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Citește și

Comentarii