Popa a precizat că la bugetul de stat a fost înregistrată o scădere a cuantumului încasărilor în iunie 2018 cu peste 15 milioane de lei, în timp ce încasările aferente bugetului asigurărilor sociale de stat au fost mai mari cu peste 16 milioane de lei. Creştere avem şi la bugetul fondului pentru şomaj, dar şi la bugetul asigurărilor sociale de sănatate.

În vederea menţinerii volumului încasărilor bugetare, precum şi recuperării arieratelor acumulate, Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Maramureş va face o analiză punctuală a operatorilor economici cu plăţi consistente la buget în trecut şi care în prezent înregistrează un grad scăzut de conformare voluntară la plată, pentru identificarea cauzelor neplăţii la termen.

“Vom avea o intensificare a acţiunilor de identificare a unor noi contribuabili care pot fi beneficiari ai unor eşalonări la plată, concomitent cu asistenţa privind respectarea eşalonărilor acordate deja şi/sau repunerea pe rol a celor pierdute”, a arătat Ioan Popa.

Citește și

loading...