Ordinul i-a fost înmânat, vineri, în cadrul unei scurte ceremonii speciale la care au fost prezente autorităţile locale, reprezentanţii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Patriarhiei Române.

"Cosmin a împărţit sângele său oamenilor din jurul nostru care aveau atâta nevoie de el. Activismul său ne-a făcut să fim azi, aici, împreună pentru a sărbători depăşirea pragului de a 100 donare (...) Împreună putem învinge lipsa sângelui atât de necesar semenilor noştri", a spus inspectorul şef desemnat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Maramureş, Mihai Haiduc.

De asemenea, plutonierul adjutant şef Cosmin Barabaş a subliniat că distincţia primită îl onorează şi a mulţumit Patriarhiei Române şi conducerii IJJ Maramureş.

Acesta a mărturisit că a început să doneze sânge pentru a veni în sprijinul unui coleg, iar apoi a donat aproape la orice solicitare a Centrului de Transfuzii Sanguine Baia Mare, împreună cu unii colegi sau în sprijinul unor campanii umanitare. El a mai spus că în două situaţii a ajuns să şi cunoască persoanele pentru care a donat sânge şi a fost extrem de bucuros, dar şi emoţionat în urma întâlnirii.

Jandarmul donator de sânge este căsătorit, are doi copii şi este absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri Bumbeşti Jiu, promoţia 1996.

El este donator onorific de sânge din anul 1999, iar în anul 2023 a bifat a 100 donare.

De-a lungul carierei profesionale, subofiţerul a participat şi la activităţi de reprezentare a unităţii din care făcea parte, îndeosebi la Zilele dedicate Armatei Române la invitaţia Asociaţiei Invictus România din anul 2022.

La eveniment au mai fost prezenţi subprefectul judeţului Maramureş, Crina Chilat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, Centrului de Transfuzii Sanguine Baia Mare şi ISU Maramureş.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și