Ieri, un tânăr de 24 de ani din Săliştea de Sus, care nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitate. În urma accidentului a rezultat rănirea unui tânăr de 29 de ani din Săliștea de Sus, pasager în autoturism, care a fost transportat la spital şi a rămas internat. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea mostrelor biologice de sânge.

Un alt tânăr, de 32 de ani, din Șomcuta Mare, a condus un autoturism pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare, iar la intersecţia cu bulevardul Republicii nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de un autoturism condus regulamentar de către o femeie în vârstă de 45 de ani, şi a intrat în coliziune faţă – spate cu aceasta. În urma impactului, tânărul de 32 de ani, a coborât de la volan şi a început să devină violent, manifestându-se agresiv faţă de un pasager din autoturismul condus de femeie şi un martor la cele petrecute. Acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un băimărean în vârstă de 44 de ani care a condus un autoturism între localităţile Satulung şi Hideaga, a pierdut controlul direcției de mers și a ajuns în șanțul din drepta direcției de deplasare. În urma evenimentului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto, însă acesta a refuzat deplasarea la spital. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-a prelevat o mostră biologică de sânge. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Şi poliţiştii din Ocna Şugatag au intervenit în localitatea Bârsana, la un accident rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii au stabilit că s-a produs un impact între o autoutilitară şi un utilaj agricol, care a fost condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani, ce nu deţine permis de conducere. De asemenea în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, a reieşit faptul că utilajul agricol nu este înmatriculat.

Alţi patru şoferi au fost depistaţi în trafic de poliţiştii rutieri la testările cu aparatul etilotest au relevat că aveau concentraţii între 0,41 mg/l –0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toţi au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Citește și

loading...