Cele 89 de efective au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice la respectarea măsurii de carantinare de către persoanelor aflate în locațiile declarate.

În executarea misiunilor au fost utilizate 27 mijloace de mobilitate. Au fost verificați peste 30 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și avertizate șase persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuale. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș sunt centralizate următoarele informații: 542 persoane confirmate și infectate cu SARS-CoV-2, 180 persoane internate și aflate sub tratament medical, 332 persoane vindecate și externate din spital, 30 persoane decedate.

Sunt în carantina la domiciliu sau în locația declarată 545 persoane. Menționăm că aceste date sunt în dinamică.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Citește și