Cele 65 de efective au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice la respectarea măsurii de carantinare de către persoanele aflate în locațiile declarate.

În executarea misiunilor au fost utilizate 24 mijloace de mobilitate. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional opt persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuale stabilite în perioada stării de alertă. Au fost verificați peste 40 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. S-au aplicat, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și