Bărbatul de 39 de ani a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cel de-al doilea caz, a fost înregistrat şi un accident rutier, produs pe D.J. 184 în localitatea Dănești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cauze se efectuează cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Alţi doi bărbaţi sunt condamnaţi pentru infracţiuni la regimul rutier

Ieri, 6 octombrie, poliţiştii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Baia Mare, privind un bărbat de 49 de ani, din Tăuții Măgherăuș. Acesta este condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În cazul celui de-al doilea bărbat, Judecătoria Baia Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta are 30 de ani, este din Șindrești şi este condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul rutier.

Ambii bărbaţi au fost depuşi în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și