La începutul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat verificările în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală în domeniul producerii, depozitării, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Au fost verificate mai multe societăţi comerciale şi mijloace de transport iar în urma activităţilor de control efectuate au fost constatate două infracţiuni la Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Activităţile derulate sunt o continuare a celor desfăşurate în baza unui plan naţional de acţiune pentru combaterea infracţionalităţii în domeniul producerii şi comerţului cu produse de panificaţie.

În primele şase luni ale acestui an, poliţiştii maramureşeni împreună cu reprezentanţi ai celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, au efectuat mai multe controale atât la producătorii de produse de panificaţie cât şi la cei care comercializează produsele finite către populaţie şi au organizat microfiltre rutiere pentru a verifica legalitatea mărfurilor transportate şi a documentelor de însoţire.

Astfel, au fost verificate 738 societăţi comerciale şi 226 mijloace de transport, şi pentru neregulile constatate poliţiştii au întocmit dosare penale pentru infracţiuni în urma cărora a rezultat un prejudiciu în valoare de 485.000 lei.

De asemenea, în prima jumătate a acestui an au fost soluţionate 6 dosare penale şi au fost aplicate un 264 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 192.450 lei.

În contextul acţiunilor de control în traficul rutier a legalităţii activităţilor de transport a produselor cerealiere şi de panificaţie au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 18 339 lei.

Citește și

loading...