"Se fac astfel de eforturi. În Maramureş, recent, primarul localităţii Poienile de Sub Munte, comună cu peste 11.000 de locuitori, Alexa Cifa, a reuşit să sensibilizeze mai mulţi români plecaţi la muncă în străinătate pentru a veni în sprijinul copiilor din cătunul Cornăţea, situat la aproape 1.000 metri altitudine în Munţii Maramureşului. Impresionaţi de faptul că aici trăiesc 110 localnici, dintre care 30 de copii sunt elevi, s-au făcut donaţii de către oamenii inimoşi din Marea Britanie şi Belgia. Astfel, s-au strâns 5.800 de lire (30.000 de lei) din care s-au achiziţionat 26 de tablete, în valoare de 14.796 de lei. De asemenea, au fost trimise din Belgia alte 6 tablete, care au ajuns la copii, fiind distribuite de profesori. Cu siguranţă se vor mai organiza astfel de campanii umanitare. Nu este de ajuns, dar este un început", a spus Radu Trufan.

Potrivit acestuia, conectarea la sistemul public Wi-Fi e încă modestă, abia opt localităţi rurale reuşind să implementeze asemenea capacităţi tehnice de comunicare.

"În 2019, pentru încurajarea conectării la Wi-Fi, având posibilitatea de a activa gratuit funcţia hotspots în spaţiul public a comunelor şi satelor, au fost oferite granturi financiare pe acest domeniu prin programul WiFi4EU. Este adevărat că atunci nimeni nu s-a gândit ce va urma. La nivelul judeţului Maramureş au accesat astfel de fonduri europene opt localităţi: Bogdan Vodă, Cicârlău, Coaş, Groşii Ţibleşului, Lăpuş, Săliştea de Sus, Şomcuta Mare şi Recea. Au fost 7 ţări care au reuşit să obţină maximum de vouchere acordate, printre care s-a numărat şi România. Tindem să ne îndreptăm înspre digitalizarea tuturor instituţiilor la care publicul are acces. Din păcate, în Maramureş mai avem de îmbunătăţit acest aspect. Însă, fie prin asigurarea unei cofinanţări şi prin accesarea fondurilor europene, fie prin alocarea resurselor financiare proprii, atât cât se va putea, se va atinge şi acest obiectiv", a declarat Radu Trufan.

Vicepreşedintele CJ Maramureş a mai subliniat că o parte din şcolile sau liceele care funcţionează în mediul rural sau oraşele mici au fost dotate cu echipamentele necesare accesului la internet, însă investiţiile sunt puţine.

"Şcolile sunt dotate cu table inteligente, părinţii au acces la catalogul online, părinţii îşi pot urmări copiii la grădiniţe prin camerele de luat vederi, traficul rutier este monitorizat de camerele video, iată că treptat ajungem ca totul să fie legat la reţelele de internet. Însă, este adevărat că trebuie să aducem şi comunele, satele şi cătunele la acest nivel (...) Comune inteligente sau sate inteligente este un termen foarte vast. Dacă este să luăm în calcul faptul că în momentul de faţă tot mai mulţi tineri, în special copiii, au uitat jocurile copilăriei de altădată, putem spune, fără să greşim, că mare parte a comunelor sunt conectate la internet. Suntem cu toţii într-o continuă mişcare, conectaţi la tot ce înseamnă digitalizare. Ne dorim să nu mai aşteptăm ore întregi la cozi infernale pentru a intra în posesia unui document, pentru a reuşi să facem o programare la cabinetul unui medic şi aşa mai departe", a mai spus Trufan.

Acesta a mai arătat că instituţiile culturale aflate în subordinea CJ s-au pliat rapid la transmisia online a unor evenimente destinate publicului larg şi turiştilor.

"Dacă înainte de pandemie toate evenimentele se făceau în aer liber sau în cadrul unor săli de spectacole, având un anumit număr limitat de participanţi, azi am reuşit, chiar şi la nivelul judeţului Maramureş, să dăm posibilitatea vizitatorilor virtuali din ţară, dar şi din străinătate, renunţând la orice fel de graniţe, să urmărească online toate manifestările pregătite de 1 Decembrie de către profesori şi elevi. Fiind în scenariul roşu, la fel s-a procedat şi cu renumitul Festival Crăciun în Maramureş care a fost organizat tot în mediul virtual. Pentru prima dată Târgul de Turism din România s-a desfăşurat online. Echipa din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş a reuşit să atragă peste 30.000 de vizitatori virtuali prin transmisiile făcute prin internet de la Casa olarului din Baia Sprie şi prin dansurile şi ceterele care au răsunat din curtea casei gazdei, a renumitului meşter popular Daniel Leş", a afirmat el.

Vicepreşedintele CJ Maramureş a mai arătat că majoritatea instituţiilor din judeţ, dar şi o serie de servicii de interes public sau privat au trecut pe comunicarea online.

"Putem spune că pandemia declanşată de SARS-Co-V 2 ne-a obligat să ne actualizăm acest segment. Orele se desfăşoară de acasă, a apărut telemunca, munca de la domiciliu, acolo unde acest lucru se poate face, consultaţiile medicale se fac online, reţetele ajung în farmacii prin transferul acestora de la computerul medicului direct la farmacist, există telemedicina, conectarea prin internet a medicilor la cabinetele din ţară unde lipsesc specialiştii care ar putea să pună un diagnostic precis în urma efectuării unui ecograf sau după citirea unui RMN (...) Sunt ferm convins că viitorul tinde spre dezvoltarea tuturor localităţilor, fie că discutăm despre comune sau sate, spre tot ce înseamnă smart, fie despre energia inteligentă, energia verde, despre digitalizarea tuturor serviciilor, a bibliotecilor. Spaţiile virtuale vor fi din ce în ce mai prezente în vieţile noastre. Doar de noi ţine să reuşim să ne aliniem direcţiei impuse, parcă din mers, în secolul XXI", a menţionat Trufan.

Citește și