Știri Sighet247.ro: MARAMUREȘ: Un bărbat a decedat strivit de un tractor

O familie din satul maramureşean Inău trece printr-o adevărată tragedie. Un bărbat de 36 de ani a murit după ce sâmbătă seara s-a răsturnat cu tractorul.

MARAMUREȘ: Un bărbat a decedat strivit de un tractor

Nenorocirea a fost sesizată prin 112 în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora 23.30, moment în care echipajele de intervenţie au fost direcţionate în zona Valea Inăului, acolo unde s-a produs accidentul. Bărbatul a fost găsit fără suflare sub fiarele utilajului agricol, paramedicii nemaiputând să facă nimic pentru salvarea acestuia. Bărbatul se afla la volanul tractorului iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de mers. Acesta se afla într-o zonă abruptă şi s-a răsturnat cu utilajul agricol în dreapta direcţiei de mers.

Impactul a fost unul extrem de violent, roata tractorului trecându-i peste capul bărbatului care a decedat pe loc.

Cadavrul a fost preluat de către specialiştii de la medicina legală şi transportat la morga Spitalului Orăşenesc din Târgu Lăpuş pentru efectuarea necropsiei. Sătenii spun că nenorocirea nu ar fi avut loc dacă bărbatul nu ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan. Astfel, turmentat fiind a mers cu tractorul pe un drum forestier între localităţile Inău şi Ciocotiş, şi din cauza terenului accidentat s-a răsturnat cu utilajul agricol. Poliţia a demarat o anchetă şi urmează să se stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.

RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 27 iulie
JAF LĂSAT CU CRIMĂ - Cinci români arestați pentru uciderea unui italian în vârstă de 72 de ani
HG - Absolvenții cu 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi sume de bani substanțiale
Un vaccin împotriva diabetului de tip 1 ar putea fi testat pe oameni începând de anul viitor
Furnizare apei potabile, sistată temporar pe două străzi din Sighetu Marmației din cauza unei avarii
O tânără s-a aruncat aseară de pe un pod în râul Vișeu cu scopul de a se sinucide
MARAMUREȘ - Șapte persoane reținute după ce Poliția a descins la persoane bănuite de comiterea de INFRACŢIUNI SILVICE, EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI
ALERTĂ CU BOMBĂ PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CLUJ – Un bărbat a fost reținut de către polițiști
Cauza accidentului din Ungaria, în care trei romani au murit iar șase au fost răniți, ar fi că șoferul microbuzului a adormit la volan. O persoană decedată este din Sighet
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 26 iulie
DE VARĂ - Salata cu „de toate”
Leul s-a apreciat ușro față de euro și dolar
Șase tineri au fost admiși în programul de internship al Instituției Prefectului
BAIA MARE: CARAVANA FILMELOR NEXT – 3 seri de picnic și cinema sub clar e lună
Străzi inundate în Baia Mare și brazi smulşi la Izvoare, efectele furtunii de astăzi
OLD-BOYS, MECI AMICAL – AS Maramureşul Sighetu Marmaţiei – Sport Team Baia Mare 6-2 (5-2)
Atenționare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în Maramureș, în următoarea oră
FOTO & VIDEO: TRAGEDIE - Trei cetățeni români au murit într-un accident rutier în Ungaria
VIDEO - 6.500 de pachete cu țigări ascunse într-un autoturism, descoperite la frontieră
Medicamentul care reprogramează celulele pentru a lupta împotriva cancerului
Tânăr bănuit de tâlhărie, internat la Spitalul Municipal Sighet pentru expertiză psihiatrică
Tulburarea ordinii publice şi distrugere în parcarea unui supermarket din Baia Mare
China a mobilizat trupe la granița cu Coreea de Nord
Sighetu Marmaţiei - Un mopedist a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale după ce a căzut
Sighet - Dosar penal pentru ucidere din culpă într-un accidentat mortal pe strada Făget
Doi falși angajați ai companiei de gaz au furat 6500 lei de la un băimărean
700 de liceeni din Maramureş au devenit şomeri
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 iulie
Atac cu drujba într-un oraș din Elveția. 5 răniți
24 iulie „Ziua Poliției de Frontieră Române”
AVERTIZARE - Cod galben de vijelii și pentru Maramureș, începând de luni seară
METEO - Cum va fi vremea în următoarele trei luni
Tisa - Un bărbat de 61 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost acroșat de un autoturism
Sarasău - O tânără din Sighet nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un autoturism
Vişeu de Sus, Bistra şi Poienile de sub Munte - Dosare penale pentru infracțiuni rutiere