La data de 21.09.2023, în urma activităților specifice și în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au pus în executare un mandat de aducere vizând o persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, informează Direcția Generală Anticorupție.
Conform sursei citate mai sus, din materialul de urmărire penală au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul anului 2023, aceasta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul amenajărilor silvice, i-a oferit suma de 10.000 de lei și un recipient conținând parfum primarului unei comune din județul Maramureș (martor-denunțător în cauză) solicitându-i în schimb să faciliteze atribuirea unui contract de prestări servicii privind întocmirea documentației necesare în vederea reînnoirii/prelungirii valabilității amenajamentului silvic vizând o suprafață de teren împădurit aparținând comunei respective, către societatea comercială pe care o administrează.
Persoana a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, fiind prezentată Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă. În cursul zilei de astăzi, 22.09.2023, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cauza a fost documentată cu sprijinul de specialitate al Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anchete, IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale și IPJ Maramureș – Serviciul de Investigații Criminale.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.