În urma loviturilor primite, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare. Acesta va demara astăzi acțiunile necesare pentru obținerea certificatului medico-legal, act care să dovedească leziunile pe care le-a suferit în urma bătăii pe care a primit-o.

În acest moment nu se cunosc încă împrejurările care au dus la producerea conflictului.

Incidentul a fost confirmat și de către polițiștii băimăreni. Potrivit oamenilor legii, trei bărbați au fost identificați deja pentru comiterea actelor de violență.

„Azi noapte, în jurul orei 23:00 un băimărean a sesizat Poliția că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe stradă a fost blocat în trafic de un alt autoturism iar persoanele din mașina respectivă l-au agresat. Băimăreanul a fost transportat la spital în vederea acordării primelor îngrijiri medicale. Polițiștii au identificat trei băimăreni în vârstă de 29,31 și 34 de ani, bănuiți de comiterea faptei și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire și alte violențe”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Știre în curs de actualizare!


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și