Luni, 26 iulie a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră S.I., în vârstă de 39 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism marca Jeep şi o remorcă, ambele înmatriculate în România. Pe remorcă era transportat un autoturism marca Peugeot Bipper, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare franceze.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul transportat figurează ca fiind căutat de autorităţile din Franţa.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Citește și

Comentarii