În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat o persoană bănuită de comiterea unor furturi din locuinţă, pe raza localităţilor Şurdeşti şi Coaş. La Şurdeşti, poliţia a fost sesizată la data de 16 aprilie despre faptul că, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-un imobil, în timp ce proprietarul se afla la slujba de Înviere. Din interior au sustras un portofel, un telefon mobil şi două sticle de vin. Apoi, aceleaşi persoane au pătruns în alt imobil, situat în aceeaşi curte cu primul, dar nu au reuşit să sustragă nimic pentru că au fost surprinşi de proprietar şi au fugit. La Coaş, hoţii au pătruns într-o locuinţă folosind cheia ascunsă de proprietar sub un covor situat în apropierea uşii de acces. Din interior au sustras o sumă de bani, un telefon mobil şi câteva bijuterii din aur.

Intervenţii cu câinii poliţişti

Una din persoanele bănuite de comiterea faptelor a fost identificată şi reţinută de poliţişti. Tânărul urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. “Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea furturilor, poliţiştii de investigaţii au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activităţi infracţionale. La percheziţii au participat poliţişti de investigaţii criminale, cei de la acţiuni speciale şi de la Unitatea Canină a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Cercetările continuă iar la finalizarea lor, poliţiştii vor propune măsuri legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și