În dimineaţa zilei de 7 august a.c., în jurul orei 1.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară Anton P., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internaţional.

Pe numele lui autorităţile austriece au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii contra ordinii şi siguranţei publice.

Drept urmare, Anton P. a fost predat de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și