Județul Maramureș a trecut de 300 de cazuri de coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost confirmate nu mai puțin de 15 cazuri noi de persoane infectate. În total acum avem 313 persoane bolnave de coronavirus, scrie axanews.ro
Prefectura Maramureș arată că nu avem de a face cu un focar de COVID-19, ci este vorba despre persoane care au revenit din concediu, respectiv care au luat bilete la stațiuni sau zone turistice din Ungaria, Austria sau Grecia. Testele au fost făcute în laboratoare acreditate private, fiind vorba de peste 160 de teste făcute pană acum în județ.
Controalele în județ au continuat și ele pentru depistarea celor care nu respectă legislația privitoare la prevenirea îmbolnăvirii cu acest virus.
Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional patru persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. S-au verificat peste 25 agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. S-a aplicat, în context, patru sancțiuni contravenționale în valoare de 200 lei.
Preluare: axanews.ro