Maramureșenii pot dona în cele 5 magazine Lidl din Baia Mare (Bld. Bucureşti Nr. 40B, Str. Cosmonauţilor Nr. 3, Str. Grănicerilor Nr. 88H), Baia Sprie (Str. Gutinului Nr. 9A) și Sighetu Marmației (Str. Bogdan Vodă Nr. 78-84).
Aceasta este al doilea sezon în care Banca pentru Alimente organizează Colecta de sărbători și în Maramureș. Dacă în Baia Mare a fost deja organizată colecta de Crăciun 2019 într-un singur magazin, adunând 140 kg produse, colecta de Paște se derulează în 5 magazine din județ. Partenerul logistic din Sighetu Marmației este Asociația SZMISZ.

Pot fi donate alimente din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatură specială de păstrare: alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, dulceață, ceai, cafea, gemuri.

Colecta de sărbători în magazinele partenere e singura ocazie pentru persoanele fizice să doneze alimente prin băncile alimentare către persoanele aflate în nevoie.

În restul anului rețeaua băncilor pentru alimente preia de la companii produse în surplus: stocuri sezoniere, mărfuri refuzate la platformă din motive estetice, produse provenite din campanii de marketing, testări de sortimente noi sau produse ce se apropie de termenul de expirare și vor trebui retrase de la raft. Toate produsele sunt în termen și bune pentru consum uman și sunt donate imediat. Din motive de trasabilitate, alimentele nu pot fi donate direct persoanelor fizice, ci doar prin intermediul ONG-urilor cu programe sociale destinate persoanelor în nevoie și grupurilor vulnerabile.

Proiectul Banca pentru Alimente a început în România în 2016, prin fondarea Băncii pentru Alimente București și s-a extins cu sprijinul Federației Europene a Băncilor Alimentare în toată țara prin 9 Băncile regionale (Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați). În 5 ani rețeaua a colectat 5076 tone de alimente de la peste 100 de companii și le-a donat spre mai mult de 400 de organizații, ca ajutor alimentar recurent pentru 113.000 de persoane aflate în situații vulnerabile.

Județul Maramureș aparține teritorial de Banca Regională Pentru Alimente Oradea, care în 2020 a direcționat în județul Maramureș 30 de tone de ajutoare, în valoare de 102000 lei, sprijinind programele sociale a 16 organizații locale.

Misiunea Băncii Pentru Alimente Maramureș este de a contribui la reducerea sărăciei, foametei și risipei alimentare. Activitatea caritabilă principală este de a colecta surplus alimentar și de a-l dona spre asociații și fundații cu programe sociale din județ. Pentru acest scop, asociația beneficiază de sprijinul federației naționale și a băncii regionale din Oradea, care în doar 1 an de activitate a salvat de la risipă 516 tone de alimente, colectate de la companiile donatoare. Aceste produse au ajuns la peste 19000 de persoane și reprezintă peste 1 milion de porții

● Banca Pentru Alimente Maramureș, în parteneriat cu Banca Regională Pentru Alimente Oradea și Lidl România colectează de Paște alimente neperisabile pentru persoanele aflate în nevoie din Maramureș

● Alimentele sunt donate de persoane fizice în 5 magazine Lidl din Baia Mare, Baia Sprie și Sighetu Marmației în perioada 19 aprilie-16 mai 2021

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și