În cursul zilei de duminică, delegaţia oficială din Republica Moldova a făcut o vizită şi la Consiliul Judeţean Maramureş, unde a fost primită de preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Valer Zetea şi vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş. La discuţii a participat şi Octavian Pavel, primarul comunei Recea, care a arătat că, la nivelul comunelor din Maramureş s-au realizat acorduri de cooperare şi înfrăţire cu raioane din Republica Moldova.

Vizita vine în contextul aniversării, la data de 27 martie, a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Reprezentanţii Republicii Moldova au adresat invitaţia judeţului Maramureş de a se alătura Euroregiunii Siret-Prut Nistru. Relaţionarea externă în interiorul Euroregiunii aduce o şansă mai mare de a accesa bani europeni, iar delegaţia din Moldova a reitarat ideea unei colaborări cât mai strânse cu România. În 2018, în Republica Moldova vor avea loc noi alegeri parlamentare, iar preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea arătat că îşi doreşte ca partidele proeuropene să explice cât mai bine avantajele aderării la Uniunea Europenă. Acest fapt care poate fi realizat doar prin conştientizarea populaţiei că viitorul poate fi mai bun, iar moldovenii să vadă deschidere din partea României şi a Europei.

Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reuneşte 28 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălţi, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuziaşi 2 judeţe din România (Iaşi şi Prahova). Pe baza bunelor relaţii stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru, care include in lista membrilor regiunea Vinniţa (Ucraina) şi 7 raioane de pe frontiera de nord şi nord-est a Republicii Moldova. Misiunea Asociaţiei ESPN se înscrie în Obiectivul de Convergenţă al Uniunii Europene, cu precizarea că acesta vizează, în contextul de faţă, un nivel transfrontalier (cu două administraţii locale din Uniunea Europeană şi 27 administraţii locale din afara Uniunii Europene).

Din delegaţie au făcut parte Anatolie Caduc, vicepreşedinte al Raionului Briceni, Iurie Răileanu - preşedintele Raionului Cimişlia, Vitalie Josanu - vicepreşedinte al Raionului Drochia, Iurii Garas - preşedintele Raionului Edinet, alături de primarul din Bleşteni, Liviu Beltel, Ion Leucă - preşedinte al Raionului Glodeni, vicepreşedinţii Raionului Hînceşti, Constantin Vlas şi Vera Pătrascu, preşedintele Raionului Sîngerei - Vasile Marandiuc, preşedintele Raionului Străşeni - Mihail Popa şi vicepreşedintele Raionului Ungheni, Serghei Lăcustă. Din partea AESPN au fost prezenţi directorul executive Dumitru-Tudor Jijie, consilierii pentru Afaceri Europene, Maria-Simona Cuciureanu şi Adrian Adăscăliţei, Gheorghe Frunză, responsabil logistică şi interpretul EN-RU, Alina Jijie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și