Știri Sighet247.ro: Maramureşul, pe locul 39 în clasamentul siguranţei la nivel naţional în primele nouă luni ale anului

Activităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse de poliţiştii maramureşeni au contribuit la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Cel puţin asta arată „cifrele infracţionalităţii”, conform unui raport întocmit la nivel naţional. Potrivit statisticii, judeţul Maramureş se clasează pe locul 39 la acest capitol în primele nouă luni ale anului 2013.

Maramureşul, pe locul 39 în clasamentul siguranţei la nivel naţional în primele nouă luni ale anului În primele nouă luni ale anului 2013, la nivelul judeţului Maramureş au fost sesizate mai puţine infracţiuni, (cu 264 mai puţine) faţă de perioada similară a anului anterior, iar comparaţia cu anul 2011 atestă trendul descendent pe care se află infracţionalitatea sesizată în ultimii doi ani. Analiza statistică a infracţionalităţii sesizate, realizată la nivel naţional, relevă faptul că judeţul Maramureş este unul dintre cele mai sigure din ţară, situându-se astfel pe locul 39 din 42, au arătat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş.

Controale înteţite pentru combaterea evaziunii fiscale

În scădere evidentă se află infracţiunile judiciare, de altfel cele mai des întâlnite la nivel judeţean. „Ceea ce este relevant pentru a analiza eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în domeniul prevenirii infracţionalităţii este trendul infracţiunilor judiciare, categorie ce reprezintă ponderea cea mai mare din infracţionalitatea sesizată, care au scăzut cu aproximativ 8%”, a arătat Dumitriţa Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş. Creşterea cu 10% înregistrată la infracţiunile economico-financiare şi de altă natură s-a datorat şi acţiunilor şi controalelor efectuate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, au explicat poliţiştii. În funcţie de mediul de producere, se observă că 64% din infracţiuni au fost comise în mediul urban şi 36% în mediul rural, ceea ce denotă că municipiile şi oraşele sunt în continuare scena celor mai multe fapte reprobabile.

Municipiile, poluri infracţionale

Din totalul infracţiunilor sesizate la poliţie, un procent important îl ocupă infracţiunile contra patrimoniului, respectiv 46,7%, mai arată reprezentanţii IPJ Maramureş. Infracţiuni precum furturi, tâlhării, distrugeri şi abuzuri de încredere sunt în scădere faţă de anul trecut, în schimb altele precum înşelăciunile, tulburările de posesie sau gestiunile frauduloase sunt mai numeroase în anul 2013. „Scăderea furturilor şi a tâlhăriilor se reflectă pozitiv în evoluţia infracţionalităţii stradale, care a înregistrat o scădere cu 171 de fapte. Acest tip de infracţionalitate este apanajul localităţilor urbane aglomerate, de aceea nu pare surprinzător că municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei cumulează 90% din infracţionalitatea stradală sesizată la nivelul judeţului Maramureş în primele 9 luni ale anului 2013”, a explicat Dumitriţa Rus.

Prejudiciul record – ţeapă cu 20.000 lei

Pe fondul scăderii per total a infracţionalităţii, un fenomen deosebit a luat amploare în ultimele

Cod galben de caniculă în nouă județe, de vineri până duminică; temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Seini - 28 de sancţiuni pentru încălcări ale regulilor de circulaţie
Tineri reţinuți pentru 24 de ore pentru tâlhărie
Game of Thrones - Orașul din UE care a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma serialului
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (8)
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 20 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 20 iulie
SĂRBĂTOARE - Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, aducător de ploi. Tradiții și obiceiuri
Wizz Air nu mai tarifează bagajele mari de mână!
UNGARIA - Poliția în alertă, după primirea unei amenințări cu bombă care vizează trenurile internaționale
TAB scufundat în timpul unui exercițiu Saber Guardian 2017
FOTO&VIDEO - Doi ucraineni au încercat să introducă ilegal în țară 6.000 de pachete cu țigări de contrabandă înotând prin Tisa
Dosarul preotului Cristian Pomohaci, preluat de Parchetul General
Anul 2017 ar putea fi cel mai cald din istoria măsurătorilor. Ce consecințe are acest lucru asupra planetei
Vişeu de Sus - Doi tineri au condus fără permis şi au distrus un autoturism
Rozavlea - Hoţ „îmbrăcat” în cerşetor prins de poliţişti
Acuzat de conversații indecente, Starețul Mănăstirii Prislop din Borșa a fost dat afară din Episcopia Maramureșului
MAE - atenționare de călătorie: Croația - incendii majore de vegetație în zona coastei Mării Adriatice
FĂRĂ GROPI DE GUNOI - Depozitele temporare de la Satu Nou de Jos şi Sighet nu au autorizaţie de mediu
PETROVA - Victimă a unui accident rutier, deshumată după 4 ani
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 19 iulie
TAROM introduce de miercuri o nouă rută spre Italia
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 19 iulie
FOTO - Un nou scandal sexual zdruncină Biserica din temelii. Stareţul unei cunoscute mănăstiri din Maramureş, acuzat că i-a făcut propuneri indecente unui călugăr
FOTO: ACCIDENT – Un bărbat A ZBURAT CU MAȘINA peste calea ferată pe un câmp între Petrova și Leordina
Ministerul Culturii vrea renegocierea prețului Cumințeniei Pământului
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 18 iulie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marți, 18 iulie
Sighetu Marmaţiei - Un copil de doi ani transportat în Capitală. A suferit arsuri pe un sfert din suprafaţa corpului
ACCIDENT - Un sătmărean a trecut cu mașina peste un om culcat pe stradă
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (7)
Nouă cetățeni irakieni și șase cetățeni sirieni, opriți la frontiera cu Ungaria Luni, 17 Iulie
ANCHETĂ DNA - Un pădurar din Maramureş şi complicele său, trimişi în judecată pentru dare de mită
Nuntaşi loviţi de o mașină pe trotuar în faţa bisericii
VITAL  - Sighetenii de pe str. Gh. Şincai rămân azi fără apă