După proba scrisă la Limba și literatura română din 16 august, urmează proba obligatorie a profilului – miercuri, 17 august și proba la alegere a profilului și specializării – joi, 18 august. Vineri, 19 august este proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Probele de competențe – comunicare orală la limba română/maternă, lingvistice la limbă străină și digitale – se vor desfășura în perioada 22-29 august.

În 31 august se afișează primele rezultate (până la ora 12.00), zi în care se pot depune și contestații (orele 12.00 – 18.00). Notele și mediile finale vor fi anunțate în 3 septembrie.

BACALAUREAT 2022 – reguli la examen
Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea. Candidaţii au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate nu sunt primiţi în examen.
Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Candidaţii care încalcă regulile menţionate sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor privind interzicerea manualelor/altor surse de informare, a telefoanelor/altor gadgeturi și a comunicării cu alții/copierea va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidaţii primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfăşurării probelor scrise.

Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

Apoi, candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile şi menţiunea că au luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea regulilor menţionate are drept consecinţă măsurile menţionate.

CALENDAR actualizat BACALAUREAT 2022 – sesiunea august-septembrie

18-25 iulie: înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august: Proba obligatorie a profilului – prova E.c) – proba scrisă
18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
19 august: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
22-23 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
24 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
25 august: Evaluarea competențelor digitale — proba D
26-29 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, astfel:
26 august – proba de înțelegere text audiat, urmată de proba scrisă
29 august – proba orală pentru toate limbile de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal
31 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
1-2 septembrie: Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie: Afișarea rezultatelor finale


Preluare: Alba24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și