Torţionarul Ioan Chertiţie s-a încumetat să recunoască, după atâţia ani de întuneric şi zornăit nedrept de cătuşe, ororile din închisorile comuniste în care a activat în tinereţe. El a povestit, pentru România TV, cum a murit Iuliu Maniu, cum şi-a trăit ultima perioadă din viaţă şi cum erau trataţi, în general, deţinuţii din închisorile regimului.

"În dimineaţa zilei în care a murit a fost luat şi băgat în căruţa care îi transporta la cimitirul săracilor şi realmente a fost aruncat într-o groapă plină cu apă, ca un sac de cartofi", a declarat, pentru România TV, torţionarul Chertiţie.

Aşa a murit Iuliu Maniu după ce fiecare bucată din oasele sale fusese schinjuită cu o precizie morbidă în închisoarea de la Sighet.

"Când murea câte un preot, pe sicriul din camera în care erau puşi jucau cărţi şi se distrau", spune acesta.

Povestea morţii lui Iuliu Maniu a fost şoptită între pereţii reci, ca o legendă dusă de la unul la altul. Torţionarul care l-a dus pe Maniu la groapă a mărturisit păcatul doar în faţa celorlalţi torţionari, ca şi cum Dumnezeu ar fi fost, în mintea lui, deghizat într-un pândar plătit să omoare.

"Mă vedeam pe secţia de deţinere cum îl privesc dispreţuitor, cu un surâs ticălos în colţul buzelor. Apoi încep să îi aplic nenumărate lovituri de baston peste faţă, spate, mâini şi picioare. Cu sete şi cu ură. Cu nemărginită ură", îşi aminteşte torţionarul.

Fost lucrător al sistemului penitenciar din perioada comunistă, fost şef de secţie la Penitenciarul Baia Mare, Ioan Chertiţie vrea astăzi să-şi schimbe destinul şi numele. E drept că dacă îl întâlneşti pe stradă pare un bunic simpatic, dar ceea ce zace adânc îngropat sub imaginea de azi a povestit chiar el: "Noi, supraveghetorii, eram ca nişte câini dresaţi. Am fost învăţaţi să urâm din toată fiinţa noastră deţinutul, hoţul şi, nu de puţine ori, cu acest baston de cauciuc, "negrocalminul", cum îl numeam noi, supraveghetorii, am bătut de nenumărate ori deţinuţii de pe această secţie. Eram la un moment dat ca un morfinoman care îşi caută drogul. Aşa îmi căutam eu victimele", spune Chertiţie.

Lumea torţionarilor este şi ea o lume aparte. Aparent liberi, ei sunt tot închişi, fie şi în lumea cu miros de Iad pe care şi-au pus amprenta indescifrabil. Ei au fost acolo Dumnezeii.

"Ne-am crezut Dumnezei. Noi am fost Dumnezeii. Mă simţeam stăpân peste timp. Pe această secţie păşeam ţanţoş, cu o oarecare satisfacţie pentru că ştiam că deţinuţii se tem de mine. Şi asta era o satisfacţie extraordinară. Mă bucuram că mă urăsc, asta o simţeam din privirile lor când mergeau la muncă. Eram o adevărată teroare", adaugă bărbatul.

"Dacă ar fi să dau timpul înapoi, o spun cu toată sinceritatea că tot meseria asta mi-aş alege-o. Aş face-o aşa cum am înţeles-o mai târziu", a spus, pentru România TV, torţionarul.

Şi oricât ar suna de perfid, torţionarului Chertiţie nu îi mai rămâne acum decât încercarea continuă de a părea un gardian comunist privit cu ochii unui creştin amputat de păcatele mărturisite târziu.