Sărbătoarea de 1 mai are la origine greva muncitorilor din Chicago de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, soldată cu numeroşi morţi. Iniţial a fost o comemorare a oamenilor muncii care s-au jertfit pentru muncă. Sărbătoarea a prins repede la poporul muncitor şi s-a internaţionalizat repede. În România, 1 Mai s-a serbat pentru prima dată în 1890. Şi, cum ne plac nouă românilor sărbătorile, de atunci şi până în prezent am tot sărbătorit.

1 Mai a atins apogeul în perioada comunistă, când sărbătoarea a fost exploatată la maxim de liderii comunişti, fiind considerată o victorie a oamenilor muncii asupra celorlalte clase sociale. 1 Mai se serba cu mare fast, erau organizate diverse evenimente şi spectacole. „Oamenii muncii” erau târâţi pe la tot felul de manifestaţii, unora le plăcea altora nu, după cum sunt oamenii.

Pe finalul perioadei comuniste tuturor românilor le era lehamite de 1 Mai, pentru că sărbătoarea a devenit doar un mod de expunere a cultului personalităţii, implementat de regimul Ceauşescu. Toţi erau încântanţi însă, că de 1 Mai nu se lua curentul, televiziunea emitea mai mult de două ore, iar ziua se încheia cu o petrecere de la care nu lipseau micii cu muştar şi berea.

După 1990 sărbătoarea de 1 Mai şi-a pierdut din grandoare, astăzi devenind doar încă o zi liberă în calendarul oamenilor muncii. Românii nu mai ştiu ce serbează de 1 Mai, dar serbează în continuare. Din celebrarea oamenilor muncii, 1 Mai a devenit sărbătoarea micului cu muştar şi a berii.

Micul cu muştar a mai evoluat în timp, transformându-se într-o adevărată industrie, tot românul iese la iarbă verde. În anii electorali, micul este mai valorors şi se transformă în diverse „mite electorale”: chermeze susţinute din bani publici, pixuri, brichete, pelerine de ploaie, umbrele, adidaşi şi chiar şi... bani.

Din marea Sărbătoare a oamenilor muncii tot ce a mai rămas astăzi este micul cu muştar.

Romania, country of Fish, adică ţara lui Peşte!

Citește și

loading...