LUNI: Valorile termice vor marca o scădere, mai semnificativă în partea de est a ţării. Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice, dar va avea înnorări în restul teritoriului. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Moldova şi predominant ploi în sud şi sud-est. La munte, iar la sfârşitul intervalului şi în nordul extrem, izolat va ninge. Vântul va continua să prezinte intensificări în est şi sud-est, în special ziua, când rafalele vor depăşi 60 km/h local în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, dar şi la munte, mai ales în Carpaţii de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade. Noaptea, mai ales în centrul ţării, vor fi condiţii de brumă.

VREMEA LA BUCUREŞTI: Valorile termice, atât diurne, cât şi nocturne vor fi normale pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii de ploaie slabă, trecătoare. Vântul va avea intensificări în cursul zilei, când la rafală se vor depăşi 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

MARȚI: Vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice diurne se vor situa sub mediile climatologice specifice la mijlocul lunii martie. Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. În Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, în zonele deluroase ale celorlalte regiuni vor fi precipitaţii mixte, iar în rest vor predomina ploile. La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, iar spre sfârşitul intrevalului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 3 grade.

VREMEA LA LA BUCUREŞTI: Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, raportat la valorile termice diurne. Cerul va fi mai mult noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

MIERCURI: În regiunile intracarpatice vremea va deveni în general frumoasă, iar valorile termice diurne vor creşte faţă de ziua precedentă. În sud şi în est, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit, iar în cursul zilei cerul va avea înnorări şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. La munte, pe arii restrânse va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime în general între -8 şi 0 grade. Local se va produce brumă.

VREMEA LA BUCUREŞTI: Vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal la această dată. În cursul zilei, vor mai fi înnorări şi condiţii de precipitaţii slabe, iar vântul va sufla moderat. Noaptea cerul se va degaja şi vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad.

TENDINŢA: ÎN ŢARĂ. În primele două zile ale intervalului vremea va fi frumoasă, iar valorile termice, atât cele diurne cât şi cele nocturne vor fi în creştere şi vor fi în general apropiate de cele obişnuite pentru a doua decadă a lunii martie. Apoi, mai ales în regiunile nordice şi centrale, temperaturile vor scădea şi va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe. LA BUCUREŞTI, Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice, în creştere, vor deveni apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului.

Citește și

loading...