Vremea va fi mai caldă în următoarele trei zile, cu temperaturi de până la 13 grade Celsius în unele zone ale ţării, însă spre sfârşitul anului regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, în timp ce precipitaţiile, îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se vor semnala în ultimele zile din 2017 şi în primele din 2018, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 25 decembrie 2017 - 7 ianuarie 2018, publicată luni.
În Maramureş, în primele patru zile ale primei săptămâni, vremea se va încălzi astfel încât mediile maximelor vor creşte de la 6 la 11 grade Celsius, iar cele ale minimelor vor oscila între -1 şi 3 grade. Între 29 şi 31 decembrie, pe fondul răcirii vremii, mediile diurne vor coborî până la 2 grade, iar cele nocturne, spre -5 grade Celsius.
Va urma o creştere uşoară a temperaturilor maxime până în data de 2 ianuarie, apoi acestea se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade. Mediile minimelor vor creşte de la -5 la -2 grade în zilele de 3 şi 4 ianuarie şi apoi vor fi în scădere până la -4 grade, la sfârşitul intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare între 28 şi 30 decembrie. În ultima săptămână doar trecător, în unele zile, pot fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare.
Preluare: Digi24.ro