„De la sfârşitul acestei săptămâni, o masă de aer rece de origine polară va pătrunde în ţara noastră, determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, atât a celor maxime, cât şi a celor minime, astfel că vremea va deveni deosebit de rece. Pe parcursul nopţilor, dacă la început în partea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei vom vorbi de ger, de lunea viitoare vom vorbi de ger în special în jumătatea de nord a ţării, apoi în zilele imediat următoare gerul se instalează şi în restul zonelor”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al ANM, Oana Catrina.

În afară de temperaturi scăzute, la sfârşitul săptămânii revin ninsorile în cea mai mare parte a ţării.

„Mâine (joi -n.r.) vor fi precipaţii mixte în partea de sud, sud-est pe parcursul zilei, apoi vor predomina ninsorile. Însă de sâmbătă vorbim de precipitaţii doar sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, ninsori ce vor continua şi pe parcursul zilei de duminică. Sub aspect termic, începând cu ziua de sâmbătă o masă de aer rece dinspre latitudini nordice va coborî şi va pătrunde şi în ţara noastră, determinând astfel scăderea valorilor de temperatură. Această scădere va fi mai accentuată pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în partea de nord al Moldovei şi în estul Transilvaniei, unde aşteptăm temperaturi minime de -13 grade Celsius. Scăderea va continua şi duminică, iar în noaptea de duminică spre luni aşteptăm valori de până la -18 grade în estul Transilvaniei”, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.