În nordul Moldovei și în Bucovina găsim înnorări și ploi în multe zone. Vor fi averse, fenomene electrice și intensificări ale vântului. Apare puțin și soarele, iar temperaturile cresc cu 11-12 grade față de marți.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, atmosfera rămâne închisă și o să plouă în mai multe reprize pe parcursul zilei. Vântul va crește în intensitate și se încălzește ușor.

În ținuturile vestice urmează o zi neplăcută, cu cer acoperit și multe ploi. Vântul se întețește în Banat, iar temperaturile se opresc la 17 grade.

În Transilvania domină vremea închisă, o să plouă din loc în loc, dar apare puțin și soarele printre nori. Vântul ajunge la viteze de 50 km/h și după prânz vor fi 22 de grade la Sfântu Gheorghe.

Temperaturile cresc și în zonele de munte. La începutul zilei o să plouă slab în Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. Mai târziu atmosfera devine instabilă. Aversele se extind în masivele din vestul și nordul țării. Pot să apară și descărcări electrice, iar pe creste mai sunt ceva condiții de lapoviță și ninsoare.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și