Maximele pleacă de la 7 grade în depresiuni și ajung la 17...18 grade în sud și în sud-vest.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim tot vreme închisă, temperaturi modeste și multe ploi. Maximele se opresc la 12 grade, în Maramureș, pe la Satu Mare. La noapte se împrăștie norii, iar minimele ating pragul înghețului.

Și în ținuturile vestice va fi cam înnorat, dar ploile apar pe spații mai mici. Soarele se arată trecător, dar o să fie răcoare pentru acest moment al anului. Se vor înregistră cel mult 15 grade, în sudul Banatului, pe la Reșița.

În Transilvania urmează o zi mohorâtă și rece. O să plouă destul de mult. În zonele de munte avem lapoviță și ninsoare, iar peste noapte, în Meridionali se pornește vântul. Cel mai frig o să fie în depresiuni: doar 7 grade la Miercurea Ciuc.

Și la munte se face mai frig. Înnorările persistă, o să plouă în majoritatea masivelor, iar în zona înaltă vor fi ninsori și lapoviță. Izolat, se pot strânge peste 15 litri de apă pe metru patrat. Peste noapte atmosfera se liniștește, dar se pornește vântul: în Meridionali vor fi rafale de peste 70 de km/h.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și