“Sub influenţa dominantă a circulaţiei aerului dinspre vest şi sud-vest şi ca o consecinţă a schimbărilor în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară a aerului înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare”, au explicat specialiştii de la ANM.

# Alternanţă între zile calde şi mai reci, cu ploi
Vom avea parte, în următoarele două săptămâni, de fluctuaţii termice evidente în regiunea noastră, fapt care se încadrează în normalul perioadei.

În acest context, media temperaturilor maxime va fi în scădere de la 13-19 grade în prima zi de prognoză, la 12-13 grade în cea de a doua. În perioada 3-9 aprilie, tendința generală va fi de creștere a mediei cu 7-9 grade (exceptând unele zile, când vor fi scăderi faţă de zilele anterioare), pentru ca ulterior să se răcorească, iar valorile să oscileze, peste pragul de 12-13 grade.

Media temperaturilor minime va fi în scădere în primele zile, de la 3 grade până la -1 grad în dimineața de 3 aprilie. Între 4 și 9 aprilie aceasta va crește treptat cu până la 5-7 grade, apoi va scădea din nou, astfel că în ultima dimineață va fi de 3 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare între 5 și 9 aprilie, conform produselor meteo actuale.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și