Meteorologii estimează că, începând cu data de 22 ianuarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare va fi mai mare.

La munte, probabilitatea de precipitații, predominant sub formă de ninsoare, va fi mai ridicată între 22 și 27 ianuarie, iar în zilele de 23 și 24 ianuarie izolat pot fi cantități mai însemnate. Valorile temperaturilor maxime vor avea o medie cuprinsă între două și 4 grade până pe 23 ianuarie, iar apoi temperaturile vor scădea, urmând să fie cuprinse între zero și minus două grade Celsius.

În Maramureş, între 22 și 25 ianuarie și temporar până pe 1 februarie, se vor semnala și lapovițe sau ninsori, care vor favoriza pe arii restrânse formarea poleiului. Vineri şi sâmbătă va fi, totuşi, cald, maximele urmând să ajungă la 9 grade Celsius, iar între 24 ianuarie și 1 februarie, regimul termic diurn va fi ceva mai modest, cu medii de până la 3 grade.

În Transilvania, între 22 ianuarie și 28 ianuarie, vor fi precipitații mixte, care pe arii restrânse pot fi moderate cantitativ în 23, 24 și 27 ianuarie. De asemenea, vor fi condiții de polei.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și