Pentru regiunea Maramureş, meteorologii au transmis faptul că pe parcursul primei săptămâni de prognoză (3-9 august), vremea va fi în încălzire, astfel că local se va instala din nou canicula, media maximelor termice fiind în creştere de la 31 de grade la începutul săptămânii la aproximativ 35 de grade în data de 7 august.

ANMH a mai arătat că va fi posibilă o uşoară scădere de temperatură în perioada 8 - 10 august, când maximele vor fi de 33-34 de grade, tendinţa pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistenţă a unui regim termic ridicat, local canicular.

“Valorile termice nocturne vor fi în medie de 15-17 grade, ceva mai scăzute în primele nopţi, dar şi în perioada 9 - 11 august. Pe parcursul celor două săptămâni regimul pluviometric se va menţine deficitar, cu probabilitate foarte redusă pentru ploi izolate, de scurtă durată, în special în zonele mai înalte de relief”, au arătat meteorologii.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și