Acordul reglementează condițiile de desfășurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenții din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenționează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depășească 3 luni de ședere neîntreruptă. Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte și de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 de km de linia de frontieră în cazul unităților administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

În baza unor estimări generale, se apreciază că aproximativ două milioane de persoane din România și Ucraina ar putea beneficia de aplicarea prevederilor acordului, care va acoperi 662 de localități din Ucraina, din regiunile Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Odesa și Cernăuți.

„Acordul privind micul trafic de frontieră care a fost semnat în 2 octombrie 2014 la Kiev se află în prezent în stadiul final al ratificării. În genere, părțile română și ucraineană au efectuat toate procedurile interne, formalitățile ratificării”, a declarat consulul general al României la Cernăuți, citat de Unian. „În prezent, noi prin canale diplomatice lămurim restul caracteristicilor tehnice pentru ca acordul să poată intra în vigoare deja peste câteva zile, săptămâni”, a adăugat Eleonora Moldovan.

Acordul privind micul trafic de frontieră semnat între guvernele Ucrainei și României ar putea să intre în vigoare la 14 mai 2015, a indicat, în același timp, portalul Vidido, citând un comunicat al administrației regionale Transcarpatia. Dar nu există deocamdată o confirmare oficială în acest sens, potrivit Tocpress.

Premierul României, Victor Ponta, și omologul său ucrainean Arseni Iațeniuk au semnat la Kiev un acord privind micul trafic de frontieră în octombrie 2014. În luna martie a acestui an, președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat după întâlnirea avută la Kiev cu șeful statului român, Klaus Iohannis, că a înregistrat cu partea română un progres semnificativ în ceea ce privește micul trafic transfrontalier.

Citește și

loading...