În data de 21 august a.c., în jurul orei 4.00, pe sensul de ieşire din ţară, la P.T.F. Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la controlul de frontieră cetăţeanul ucrainean Ivan C., în vârstă de 59 de ani, conducând un automarfar marca Scania, care circula pe ruta Turcia – Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la transport, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, activitate în urma căreia au fost descoperite ascunse în compartimentul pentru marfă două persoane de origine asiatică.

Cei doi tineri de cetăţenie afgană, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani au declarat că intenţionau să ajungă în mod ilegal într-o ţară din Uniunea Europeană.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Conform procedurilor, cetăţenii afgani au fost predaţi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Citește și

loading...