Buzărnescu a început partida ca din tun. Salvele pornite din stânga româncei au arătat hotărât încă din primul game cine va prelua inițiativa. Presată de unghiurile splendide găsite de româncă, în cross cu backhand-ul, și de siguranța returului, Sakkari a greșit constant.

Buzărnescu a stat bine și din punct de vedere psihic. A revenit pe serviciul grecoaicei de la 0-30 în game-ul cu numărul 4 și a luat un avantaj decisiv. Sakkari a avut o răbufnire de orgoliu după intervenția antrenorului. Sfătuită să nu se mai grăbească, să aștepte greșeala româncei, Maria a reușit să își adjudece game-ul 6, singurul din actul întâi.

Miki a variat excelent jocul în debutul actului secund, urcând mai des la fileu, de unde a executat fără greșeală voleurile. Au urmat momente fantastice, cu Buzărnescu în zi de grație. Forehand-ul a oferit puncte antologice, urcările au fost de fiecare dată sortite câștigului. Mihaela s-a impus categoric, scor 6-1, 6-0, după doar o oră și 15 minute de joc, și a obținut primul titlu WTA din carieră.

Datorită victoriei de pe hardul de la San José, Buzărnescu va ocupa de astăzi poziția 20 în clasamentul WTA, cea mai bună din carieră.

470 de puncte WTA și 128.100 de dolari a obținut Buzărnescu pentru triumful de la San José.

sursa: www.gsp.ro

Citește și

loading...