Artistul a intrat în comă și se află la Terapie Intensivă. Mihai Constantinescu este intubat, suferind și o hemoragie cerebrală.

Artistul a ajuns la Spitalul Floreasca după ce soția a chemat luni seară ambulanța, găsindu-l inconștient în casă.

Din primele informaţii, artistul ar fi fost în stop cardio-respirator aproape 10 minute. Medicii au reușit să îl resusciteze după alte 20 de minute.

Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a avut probleme de sănătate și în urmă cu două luni. El a ajuns la Spitalul Universitar cu probleme respiratorii și tensiune oscilantă, motiv pentru care şi-a anulat mai multe concerte.

Artistul a suferit două intervenții la inimă în ultimii 10 ani. Cu 12 ani în urmă i-au fost montate valve biologice, iar în 2017 a fost din nou operat.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și