Ambele echipe au ratat mult în primele minute de joc (nu mai puțin de 9 atacuri în total), iar în minutul 8 era 2-1 pentru gazde. De aici, Minaur s-a apărat senzațional, iar Ionuț Ciobanu a apărat excelent. Rezultatul? 11 minute în care nu am primit niciun gol, însă am marcat de opt ori consecutiv: 2-9 (19). Unul dintre goluri a fost marcat de chiar portarul Ciobanu, astfel că în acest moment fiecare portar din echipa noastră are câte un gol marcat în acest sezon. Nu păstrăm diferență de scor, iar gazdele se apropie treptat până la pauză: 5-11 (25) și 8-11 (pauză).

În primele 10 minute din repriza secundă, CSM Bacău egalează la 13 și începem să ne temem. Șoldănescu este eliminat, iar Kotrc și Botea aduc puțină liniște: 13-15 (min. 42.33). Ținem în permanență 1-2 goluri în avantaj, iar cu 6 minute înainte de final este 17-18. Cristescu și Buzle punctează pentru 17-20, apoi liniști de tot finalul de meci cu o evoluție care să ne asigure cele trei puncte.

O victorie venită la fix, care confirmă evoluția reușita de la Reșița. Duminică viitoare vom juca acasă cu Steaua, iar acel meci va fi unul de podium. Se va juca de la 11.00 dimineața și avem certitudinea că suporterii echipei noastre vor umple din nou sala, ca în vremurile bune. Până atunci însă să ne bucurăm de această victorie.

În play-off intră primele opt clasate. Locurile 1, 3, 5 și 7 vor juca într-o grupă, iar 2, 4, 6 și 8 într-o altă grupă. Important este însă și cum se intră în grupe, pentru că locurile 1 și 2 de la finalul sezonului regulat merg cu 6 puncte, locurile 3-4 cu 4 puncte, iar locurile 5-6 cu 2 puncte. Ultimele două merg fără puncte.

Citește și

loading...