Decizia lui Alexe vine după ce tot el anunțase duminică, 5 aprilie, la Digi 24, că „în momentul de faţă se discută la minister să vedem dacă putem face acest lucru, să vedem dacă ne permitem să luăm această decizie (de stopare a tăierilor de lemn – n.red.). La luarea ei ar trebui să ţinem cont de mai mulţi factori. În cursul acestei săptămâni vor fi discuţii cu cei de la Romsilva şi direcţiile silvice, mâine (luni, 6 aprilie, n.r.) la ora 11:00 am stabilit o videoconferinţă cu ei, după ea o să spun public ce s-a discutat”.

Ministerul arată că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie. „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum”, a declarat Alexe, citat de un comunicat al ministerului.

Pe 1 aprilie, activiștii de mediu arătau că defrișările ilegale s-au înmulțit alarmant, multe firme profitând de faptul că autoritățile sunt implicate în lupta cu epidemia de Covid 19 și taie ilegal cantități uriașe de lemne. Președintele ONG-ului Agent Green, Gabriel Păun, declara la acel moment pentru RFI România că, potrivit datelor oficiale, a fost înregistrat în această perioadă un număr record de trasporturi legale de lemn defrișat. El explică și care este legătura directă dintre tăierile legale și cele ilegale.

Tot atunci, grupurile parlamentare ale USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prim-ministrului Ludovic Orban şi ministrului Mediului, Costel Alexe, prin care au cerut să dispună stoparea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă.

Aceştia cer să nu li se permită hoţilor de lemne „să profite de pe urma epidemiei de coronavirus”, deoarece, „mai mult ca niciodată”, este „nevoie de plămânii verzi” ai acestei ţări. „Statisticile şi dovezile strânse pe teren arată, dincolo de orice dubiu (a se vedea datele oficiale ale Inventarului Forestier Naţional şi numeroasele investigaţii ale jurnaliştilor şi ale activiştilor de mediu), că România nu a putut stopa tăierile ilegale de păduri în ultimii ani şi că acestea au atins cote alarmante. De parcă nu ar fi suficient, instrumentul de verificare a legalităţii transporturilor de lemne pe care îl pot utiliza cetăţenii, aplicaţia Inspectorul Pădurii, are probleme de funcţionare”, se arată în scrisoarea deschisă a USR.

Citește mai mult pe G4media.ro


Preluare: g4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și