Anul acesta urmează a fi utilizate 500.000 de doze pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES, Ministerul Sănătății a finalizat procedura de recepție a dozelor de vaccin gripal care vor fi utilizate pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

"Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătății se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie și în unități sanitare cu pături", precizează comunicatul.

Medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igiena personală, în special spălatul pe mâini cu apă și săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor și atrag atenția cadrelor didactice și părinților să îndrume elevii în acest sens.