La propunerea MS, Executivul a modificat și completat Hotărârea Guvernului nr. 720/ 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații.

Astfel, se introduc noi molecule precum: tratamentul pacienților incluși în Programul național de oncologie (Pazopanib, Crizotinibum, Brentuximab Vedotin, Dabrafenibum, Abirateronum); tratamentul asiguraților cuprinși în Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare, afecțiunea Hipertensiune pulmonară (Macitentanum și Riociguat), tratamentul copiilor care suferă de artrită idiopatică juvenilă (Tacilizumabum și Adalimumab), Programul național de boli transmisibile B subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză (Bedaquilinum — medicament orfan) sau Combinații (Ombitasvirum+Paritaprevirum+Ritonavirum), Dasabuvirum.

Acestea se adaugă celor 40 de molecule pentru tratarea epilepsiei, cancerului, bolilor endocrine, leucemiei, bolilor neurologice degenerative, afecțiunilor cardiovasculare, diabetului zaharat, bolilor inflamatorii reumatice cronice, hepatitei cu virus B, HIV/ SIDA, care au fost compensate în urmă a două proceduri de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și