Cristina Cioabă a aflat pe pielea micuţei ei Ruxandra ce înseamnă să foloseşti o cremă care era vândută ca fiind naturistă, dar pe care autorităţile au retras-o de pe piaţă pe motiv că avea chimicale.

Cristina Cioabă, părinte: Prin martie 2018, aveam un bebeluş de trei luni căruia îi apăreau tot felul de iritaţii, bubiţe pe corp, era şi perioada cu acneea bebeluşului şi o prietenă tot insista că există o cremă foarte bună pe piaţă.

O cremă naturistă pe bază de mimoză, smirnă şi propolis. Sau cel puţin asta scria pe ambalaj.

Cristina Cioabă: Discutasem cu o prietenă, o folosea inclusiv în cavitatea bucală pentru nişte afte şi a avut rezultate şi acolo. Eu am rămas foarte surprinsă pentru că o cremă naturistă are efectele acestea.

Crema promitea tratarea mai multor tipuri de afecţiuni dermatologice, dar şi arsurile de gradul I şi II. Rezultatele miraculoase ale produsului au depăşit graniţele ţării noastre şi au ajuns inclusiv în Austria, acolo unde autorităţile sanitare au decis testarea ei pentru a afla ce conţine cu adevărat crema.

Christoph Baumgärtel, AGES Austria: Au fost mulţi austrieci care au folosit această cremă pentru eczeme, alergii şi în special în psoriazis. Unii pacienţi au deveni suspicioşi: „Cum este posibil ca o cremă care conţine doar trei compuşi, care nu sunt chimice, ceea ce înseamnă smirna, propolis şi mimoză - cum pot ele funcţiona atât de bine în psoriazis?". Şi aşa am început examinarea cremei. Produsul este declarat ca fiind un produs natural, nu unul medical şi asta bineînţeles este, conform Austriei şi conform legilor europene, ilegal. Pentru că dacă ai substanţe active, precum diclofenac sau anestezice în compoziţie, atunci ai nevoie de o autorizaţie pentru asta. Deci este un produs ilegal.

Creme cu substanțe chimice, vândute ca naturiste
Rezultatele testelor de laborator au fost comunicate şi autorităţilor din România, care au notificat producătorul să retragă produsul, până la rezolvarea situaţiei.

Deşi toate aceste comunicări au fost făcute la mijlocul anului trecut, crema mai putea fi cumpărată şi şase luni mai târziu atât de pe internet, cât şi din magazine special destinate produselor naturiste. Astfel, la începutul anului Agenţia Naţională a Medicamentului de la noi din ţară a publicat pe un cont de socializare al instituţiei un anunţ în care ne recomanda să nu mai cumpărăm crema respectivă deoarece poate avea un impact negativ asupra sănătăţii.

Dr. Simona Pârvu, Inspecția Sanitară de Stat: Producătorul are obligaţia punerii pe piaţă a unor produse sigure pentru populaţie, iar informarea consumatorului trebuie să fie una corectă. În acest caz produsul ar fi trebuit să fie pus pe piaţă ca medicament, asta dacă Agenţia Naţională a Medicamentului ar fi autorizat acest produs, după ce ar fi studiat, cu siguranţă, un dosar complex cu multe informaţii.

De partea cealaltă, producătorul a anunţat, tot printr-o postare pe reţelele de socializare, că nu le-au fost solicitate mostre ale cremelor pentru a fi testate şi îşi asigură clienţii că produsele lor sunt „fabricate în mod controlat, din produse naturale, sub atenta supraveghere în laborator”. Până în prezent producătorul nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Dr. Simona Pârvu, Inspecția Sanitară de Stat: Autorităţile competente verifică dacă întradevăr acel produs este conform şi îndeplineşte toate normele regulamentului european.

Ministerul Sănătății: Un produs cosmetic din două este fals
Această cremă nu este însă un caz izolat. Anual, Ministerul Sănătăţii verifică prin sondaj produsele cosmetice care se vând atât în magazine, cât şi în saloane de înfrumuseţare. Rezultatul controalelor arată că un produs din două nu este conform, iar autorităţile decid retragerea lor.

Dr. Simona Pârvu, Inspecția Sanitară de Stat: Sancţiunea pe care noi o putem aplica în aceste situaţii este variabilă - între 25.000 de lei și 50.000 de lei, aplicabilă persoanei juridice.

Până la amenzi, dermatologii ne avertizează că aceste creme ne pot pune sănătatea în pericol.

Dr. Manuela Ravescu, medic dermatolog: Riscurile sunt foarte mari - de la apariţia unor simple iritaţii, până la apariţia alergiilor care pot să fie localizate la nivelul feţei, gâtului, decolteului sau mâinilor.

Producătorul, obligat să afișeze toate substanțele
Dr. Manuela Ravescu, medic dermatolog: Dacă noi cumpărăm din locuri autorizate şi nu de la tarabe, de la chioşcuri, din piaţă, atunci avem în mare măsură garanţia că acela este un produs original. Întotdeauna textura, mirosul, flexibilitatea, culoarea chiar a unui produs cosmetic sau de machiaj care este contrafăcut nu este identic cu cel original. Un produs cosmetic care este cunoscut a fi costisitor îl găsesc la un preţ scăzut trebuie să devină foarte suspicioşi. Sursa din care provine acel produs sigur este dubioasă şi cu mare probabilitate este un produs contrafăcut.

Piața cosmeticelor, invadată de falsuri
Dr. Simona Pârvu, Inspecția Sanitară de Stat: Un produs cosmetic care pretinde că ar avea un efect terapeutic nu este un produs cosmetic. Sau acele declaraţii nu sunt corecte. În acest caz ar trebui să facă o sesizare fie la Ministerul Sănătăţii, fie la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care alături de noi au responsabilitatea, responsabilităţi privind verificarea etichetei.

Cristina Cioabă, părinte: Eu, în mod ciudat, am cumpărat această cremă. Personal, am mult mai multă încredere în produse care ies pe uşa unui laborator ca atare. Produse certificate, produse care au totuşi o parafă.

Dr. Christoph Baumgärtel, AGES Austria: Recomandările noastre sunt foarte clare - nu cumpăraţi produse de pe internet. Cumpăraţi produse din farmacii, din locul de încredere, pentru că internetul este plin de produse ilegale şi contrafăcute, aşa că staţi departe de astfel de produse.

Citește și

loading...