Crin Antonescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu Daniel Barbu şi că "demisia este un act unilateral".

De asemenea, premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu.

Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus ministrul Daniel Barbu.

Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu "regretă profund" "comparaţia nefericită" între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze "tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că premierul Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că "este un om cu handicap sufletesc".

"Unui om care spune aşa ceva nu poţi să-i pretinzi să-şi dea demisia, pentru că el este cu handicap sufletesc. Un astfel de om, că-i politician, că-i om simplu, este un om care are handicap sufletesc, deci nu te poţi aştepta la un astfel de individ să aibă responsabilitatea gestului demisiei. Dar premierul trebuia să îl demită imediat", a spus şeful statului, într-o emisiune a postului B1 Tv.

Preşedintele a arătat că cei mai mulţi seropozitivi din România sunt acei bebeluşi care, pe vremea regimului Ceauşescu, erau vaccinaţi la naştere.

"Noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau copiilor, bebeluşilor în spitale în ultimele luni, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie, după `90, plecau copiii infectaţi de la naştere", a spus Traian Băsescu.

"Să spui aşa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt. Premierul trebuia să îi anunţe destituirea de la Johannesbourg. Sunt oameni lipsiţi de responsabilitate. Trebuie să plece Barbu imediat", a susţinut Băsescu.

Cine ar putea să-i ia locul lui Daniel Barbu la Ministerul Culturii

Până acum, trei nume sunt vehiculate drept posibili înlocuitori. Primul este al lui Gigel Ştirbu, deputat PNL, fost preot, fost subprefect de Olt, fost secretar de stat al Ministerului Culturii și Cultelor. Are două mandate de deputat PNL.

Un alt nume care circulă prin culise este cel al lui Vlad Nistor, deputat liberal. El este profesor de istorie, preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, fost consilier de Stat în echipa Preşedintelui Emil Constantinescu, fost Director al Institutului de Studii Diplomatice.

Alt nume şoptit în spatele uşilor închise este cel al lui Ben-Oni Ardelean. Senator, el este fost Pastor Uniunea Baptistă din România şi cadru universitar la Institutul Baptist.

Citește și