Stat care ar fi dispus să investească bani în redeschiderea unor mine sau deschiderea unora noi. „În maximum două săptămâni, vor veni reprezentanţi ai ministerului aici şi vor lua fiecare problemă în parte şi vom încerca să accelerăm anumite procese”, a spus Mihai Tudose.

Mihai Tudose a mai adăugat că prin intermediul Ministerului Fondurilor Europene a fost atrasă suma de 35 milioane euro, bani care vor fi folosiţi pentru ceea ce înseamnă ecologizare, conservare şi securizare a fostelor perimetre miniere. Întrebat fiind despre forţa de muncă necesară redeschiderii minelor, acesta a răspuns că în România nu se pune problema lipsei minerilor. Tot cu ajutorul statului, şi fosta uzină Romplumb Baia Mare are şanse de reactivare industrială în viitorul apropiat.

„Avem nevoie de metalurgie neferoasă, să fie a noastră şi aici trebuie să investim. Ceea ce vom face în minerit va fi cu tehnică de ultimă generaţie, cu poluare zero. Trebuie să respectăm toţi factorii de mediu, mai ales pe aici, că suntem pe graniţă şi imediat va apărea subiectul poluării transfrontaliere. Vom putea produce cupru noi şi nu îl vom mai importa, ca să dau un exemplu”, a mai adăugat ministrul.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și