„Cu siguranță voi solicita să se prelungească suspendarea cursurilor, de fapt eu am susținut în comitetul de urgență în mod special să se precizeze în hotărâre posibilitatea de prelungire, pentru că nu știam evoluția și era mai bine să fim acoperiți. La momentul de față susțin prelungirea pentru că astfel îi protejăm pe copii”, a declarat Monica Anisie.

Întrebată pentru cât timp ar putea fi suspendate cursurile, Monica Anisie a spus că „depinde și cât evoluează lucrurile de la o zi la alta. Decizia va fi luată la momentul discuției în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a precizat ministrul educației.

Premierul Ludovic Orban a anunțat la 9 martie decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitar în perioada 11 martie - 22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire.

Ulterior, și instituțiile de învățământ superior au anunțat măsuri similare.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și