Cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii, bunica a strigat după ajutor, când a văzut că băiatul de trei ani şi jumătate a început să scuipe sânge.

'Copilul era deja întins pe pat, se mai mişca, avea puţin sânge la gură. Unchiul lui cel mic, baiatul de 15 ani, a sunat la ambulanţă, i-au spus că ajunge într-o oră, ceea ce e foarte mult'.

Fără să mai stea pe gânduri, familia a urcat copilul în maşină şi a plecat în întâmpinarea ambulanţei.

'Copilul a fost în spate împreună cu mine şi cu unchiul lui, i-am pus mâna pe cap şi era deja rece îi scăzuse temperatura. Încercam cu telefonul, puneam telefonul la nasul lui şi totuşi i se mai aburea puţin ecranul.'

Rudele spun că s-au întâlnit cu ambulanţa la aproximativ 40 de minute de la primul apel. Timpul raportat de Serviciul Judeţean de Ambulanţă este de doar 20 de minute. Cert e că, deşi oamenii aşteptau o maşină cu medic, la intervenţie fusese trimisă o ambulanţă de tip B, un echipaj format dintr-un şofer şi o asistentă. Şefii asistentei spun că nu ştiau cât de grav e, de fapt, cazul.

Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt SAJ Botoșani: Deducţia noastră a fost o pierdere de scurtă durată a conştienţei. Foarte des se întâmplă la această vârstă copiii să facă convulsii febrile. Nu era necesară trimiterea unui echipaj cu medic la 50 de km doar pentru o suspiciune.

Familia susţine că a anunţat dispecerii de gravitatea situaţiei
Rudele spun că au avertizat dispecerii 112 că starea băiatului s-a agravat.

'Noi deja eram pe drum când a resunat ambulanţa. Să vină cât mai repede, pentru că un copil de 3 ani e pe moarte.'

La jumătatea drumului dintre Hlipiceni şi Botoşani, când s-au întâlnit maşinile, băiatul deja nu mai respira.

Monica Adăscăliței, purtător de cuvânt DSP Botoșani: Copilul se afla in stop cardio-respirator fără tensiune, puls, respiraţie. Asistenta l-a preluat în ambulanţă, a început manevrele de resuscitare.

Acesta a fost momentul în care a fost cerut ajutorul unui echipaj cu medic. A mai durat cel puţin jumătate de oră ca să ajungă a doua ambulanţă.

Monica Adăscăliței, purtător de cuvânt DSP Botoșani: A fost intubat copilul. Au pornit cu manevre de resuscitare în curs de desfăşurare spre spitalul de pediatrie din Botoşani.

În tot acest timp, mama disperată îşi aştepta fiul în faţa Spitalului de Copii din Botoşani. A asistat înmărmurită la momentul în care medicii au pronunţat decesul.

Raluca, mama copilului: Dacă trimiteau iniţial ambulanţa cu tot cu medic, poate copilul meu avea o şansă la viaţă.

STS confirmă că apelul a fost prelucrat drept o prioritate, o urgenţă cu grad ridicat de risc.

Potrivit Metodologiei, apelurile indexate cu "persoană inconştientă" devin prioritare în Sistemul 112 şi sunt afişate agenţiilor de intervenţie corespunzător gradului de urgenţă ridicată.

Iar şeful DSU pune nefericitul deznodământ pe seama deficitului de personal.

Raed Arafat, şef DSU: În unele județe nu mai sunt medici pe ambulanță decât puțini. Şi sunt unele ture care nu sunt acoperite. Nu trebuie să avem medic pe fiecare ambulanță. Dacă căutăm în orice țară din UE, dacă gășiți una care are un medic pe fiecare ambulanță veniți şi îmi spuneți. Nici SUA, nici Israelul. Sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță.

Doar că medicul care a ajuns totuşi la caz venea direct din dispecerat, deci putea fi trimis din start acolo. Iar Direcţia de Sănătate Publică Botoşani aruncă responsabilitatea la familie.

Monica Adăscăliței, purtător de cuvânt DSP Botoșani: Copilul de câteva zile prezenta probleme respiratorii și infecție urinară și lua un tratament de la farmacie.

Mama susţine că fiul ei făcea doar aerosoli, şi asta tot la recomandarea unui medic.

Raluca, mama copilului: Copilul nu urma niciun tratament nefiind bolnav, neavând antecedente, nu a stat niciodată internat în spital, nu i s-a făcut niciodată tratament cu antibiotic. Ca orice copil în timpul iernii îi curgea un pic nasul și câte o tuse.

Poliţia anchetează in rem o ucidere din culpă şi aşteaptă cauza morţii ca să găsească vinovaţii.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și