Meteorologul Pal Emeric de la Centrul Meteorologic Regional Târgu Mureş a declarat corespondentului MEDIAFAX că temperaturile au coborât foarte mult în cursul nopţii, în special în depresiunile din estul Transilvaniei, cea mai scăzută temperatură, minus 14 grade Celsius, fiind măsurată la Miercurea Ciuc.

Potrivit acestuia, temperaturile au coborât sub minus 10 grade Celsius în timpul nopţii în depresiunile intramontane la toate cele trei staţii din Joseni, Miercurea Ciuc şi Topliţa. Cel mai frig a fost la Miercurea Ciuc, unde marţi dimineaţă, la ora 7.00, s-au înregistrat minus 14 grade Celsius.

Minimele înregistrate în celelalte localităţi ale judeţului Harghita au fost de minus 12 grade la Topliţa, Joseni şi Bucin, iar la Odorheiu Secuiesc mercurul a coborât la minus 8 grade Celsius.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc. Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius şi a fost măsurată în anul 1989 tot la Miercurea Ciuc.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și