Instanța a respins miercuri apelurile formulate de Ministerului Public și de Agenția Națională de Integritate împotriva deciziei instanței inferioare.

În 5 aprilie, magistrații Tribunalului București au admis contestația lui Mircea Diaconu, astfel încât acesta poate candida la alegerile europarlamentare.

Mircea Diaconu a atacat în instanță hotărârea BEC prin care i s-a respins candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, motivul invocat de Biroul Electoral Central fiind acela că are interdicție să ocupe o funcție eligibilă.

"La momentul depunerii candidaturii, Mircea Diaconu se află în perioada de interdicție a ocupării unei funcții eligibile", se arată în motivarea deciziei BEC.

BEC a avut în vedere raportul Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Mircea Diaconu ca urmare a exercitării concomitente a demnității de senator și a funcției de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".

"Având în vedere caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 3104/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție irevocabile care trebuie respectată atât de către cetățeni, cât și de autorități publice, inclusiv de BEC, observând prevederile art. 25, alin 2 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, văzând faptul că, potrivit limbajului comun — în condițiile în care legiuitorul nu definește această sintagmă — prin "funcție eligibilă" se înțelege "funcție care poate fi aleasă" — conform Dicționarului Explicativ Român — în această categorie intrând și funcția de parlamentar european (...) BEC respinge candidatura independentă a lui Mircea Diaconu", preciza BEC.

Pe 26 martie, Agenția Națională de Integritate a informat BEC că Mircea Diaconu nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea candidaturii pentru Parlamentul European.

"Mircea Diaconu se află sub interdicția expresă prevăzută de lege pentru a ocupa o funcție eligibilă, cum este funcția de europarlamentar, mandatul de senator al acestuia fiind tot o funcție eligibilă, încetând de drept prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate. Or, în cazul de față, Mircea Diaconu a fost declarat ca fiind incompatibil, printr-un act administrativ menținut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aspect care face ca acesta să intre sub incidența dispozițiilor art. 14 alin (1) lit. c) din Legea nr. 33/2007 și pe cale de consecință acesta nu îndeplinește o condiție de fond pentru a putea candida la alegerile pentru Parlamentul European", susținea ANI.

În opinia ANI, o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremației interesului public și integrității în exercitarea funcției publice.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pe 18 martie că Diaconu a fost scos din lista partidului pentru europarlamentare după ce liberalii au luat act de comunicatul ANI și sentința ÎCCJ referitoare la incompatibilitatea acestuia.

A doua zi, Mircea Diaconu a demisionat din partid și a declarat că intenționează să candideze ca independent la alegerile pentru Parlamentul European. El și-a depus candidatura la europarlamentare pe 26 martie în calitate de independent. Diaconu a menționat că a strâns peste 125.000 de semnături de susținere a candidaturii sale.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și