Totul s-a întâmplat în urmă cu mai bine de o săptămână, în zona unui depozit farmaceutic de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca.

Iulian, un medic veterinar din Cluj a fost găsit mort într-un autoturism, cu o seringă înfiptă în piept, în zona inimii.

"La data de 19 octombrie a.c., Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, pe un teren viran, în zona străzii Câmpului, a fost găsit un bărbat decedat într-un autoturism. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, pentru a cerceta împrejurările în care a survenit decesul bărbatului. La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de agresiune. Cadavrul a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului. În cauză a fost inregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj", a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Conform mărturiei unor cunoscuţi de-ai săi, un motiv al sinuciderii sale ar putea fi acela că medicul a ajuns pe culmile disperării după ce în seara precedentă şi-a uitat încasările în maşină, aproximativ 10.000 de lei, iar a doua zi s-a trezit cu autoturismul spart şi fără bani.

Citește și