Guvernul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca angajaţii part-time cu venituri mici să nu fie obligaţi să vină cu bani pentru a-şi plăti contribuţiile sociale, a declarat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul şedinţei Consiliului Economic şi Social.

Eugen Teodorovici: „Clarificăm lucrurile, OUG într-o nouă variantă aseară, am introdus aspecte la part-time, să fie abordare unitară public-privat. Angajații part-time plătesc contribuții la ce primesc ca venit, diferența să fie suportată de angajator, fără să i se aplice 2.25%. OUG cuprinde domeniile IT, Cercetare, Sezonieri, persoane cu dizabilități, iar partea a doua șomerii, concediu medical.”

Este ziua pe care sute de mii de români o aşteaptă cu sufletul la gură, după ce Revoluţia Fiscală le-a dat peste cap veniturile.

Guvernul a promis că va rezolva erorile pentru patru categorii profesionale, printre care şi angajaţii din IT. De asemenea, urmează să fie aprobate şi măsurile compensatorii pentru cei care sunt angajaţi part-time, atât la stat cât şi la privat şi care au ieşit pe minus după ce au plătit contribuţiile pe luna ianuarie.

Guvernul mai are nevoie doar de avizul Consiliului Economic şi Social pentru a aplica modificările.